Stimate client, pentru a iti oferi cea mai buna experienta si promotii relevante pentru tine, folosim cookie-uri. Prin apasarea butonului "Sunt de acord", acceptati sa primiti toate cookie-urile de pe site-ul nostru.
Setarile pentru cookie-uri pot fi schimbate in orice moment prin Pagina de informatii despre cookie-uri.
Accept urmatoarele cookie:   Cookie obligatorii Cookie de marketing Cookie pentru chat

   


1680 euro pers/sejurRezerva acum
Circuit Deluxe EGIPT SI CROAZIERA PE NIL
Circuit Deluxe EGIPT SI CROAZIERA PE NIL
Circuit Deluxe EGIPT SI CROAZIERA PE NIL
Nota: 5 din 5. Total 250 voturi.

Arata-le si prietenilor tai:

Agentia de turism Eurotrip va prezinta urmatoarea oferta turistica:

Circuit Deluxe EGIPT SI CROAZIERA PE NIL tarifele sunt de persoana / total sejur

Printeaza oferta Trimite oferta prin e-mailRezerva acum


EGIPT SI CROAZIERA PE NIL  Alexandria - Cairo - Gizah - Sakkara - Memphis - Aswan - Abu Simbel - Kom Ombo - Edfu - Luxor - Karnak - Hurghada O calatorie in timp, diversa si unica prin locurile pe care numai putini le stiu sau si le imagineaza cand se gandesc la aceasta destinatie, care a fascinat si va fascina si in viitor. Inca din sec. al V-lea i.e.n., Herodot scria despre Egipt ca "nicaieri in lume nu vom gasi la un loc atatea lucruri minunate si de o grandoare care te lasa fara cuvinte" si lucrurile nu prea s-au schimbat de atunci. Nu numai monumentele faraonice sunt atractiile acestui circuit dar si mostenirea lasata de greci, romani, crestini timpurii, alaturi de tezaurul de arta si arhitectura acumulate in secolele de stapanire islamica si nu in ultimul rand, mirajul desertului cu oazele sale de verdeata si civilizatie. Programul deluxe in Egipt pe care vi-l propunem este o performanta in domeniul turismului cultural, care reuseste sa cuprinda obiective din epoci diferite ale unei istorii de peste cinci mii de ani: arhitectura faraonica, colectii de arta veche, vestigii din epocile greaca si romana, monumente crestine, moschei, palate musulmane si edificiile „belle epoque" din Cairo si Alexandria. Ce s-a intamplat in zorii omenirii si cum au aparut mari infaptuiri de-a lungul mileniilor pe malurile Nilului? Aceasta este intrebarea care i-a determinat pe multi sa-si consacre intreaga viata studiului egiptologiei, cel mai complex domeniu al istoriei vechi. Nisipul le-a pastrat mii de ani, iar savantii le-au redat intelesurile uitate: piramide si temple funerare grandioase, fresce cu simboluri religioase, basoreliefuri evocatoare cu aspecte cotidiene, motive ornamentale in piatra, obeliscuri de granit, statui stilizate cu chipuri de zei si faraoni, hieroglife si siluete cioplite pe ziduri, morminte, insemne ale puterii, bijuterii, sarcofage si mumii. Arta egipteana e forma sublima a aspiratiei permanente a oamenilor la nemurire, iar noi va invitam sa o descoperiti intr-un program deluxe, unic pe piata turistica din Romania. Perioada: 01.03 - 12.03.2020  Ziua 1 / 01.03.2020: Bucuresti Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul Henri Coanda, la ora 19:00 (in fata ghiseului de imbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:10 / 23:50).  Ziua 2 / 02.03.2020: Bucuresti - Istanbul - Alexandria Plecare spre Alexandria cu compania Turkish Airlines, zbor TK 696 (01:30 / 02:45). Intalnire cu ghidul local si transfer pentru cazare la Hotel Hilton Corniche 5* (sau similar 5*). Mic dejun. In aceasta zi vom explora "capitala stiintifica a antichitatii", asa cum este considerata Alexandria, frumosul oras situat pe tarmul Marii Mediterane. Portul glorios al suveranilor Ptolemei a fost darul lui Alexandru cel Mare, cel care a venit in Egipt ca eliberator in anul 332 i. Hr. si care s-a lasat condus de semne mistice spre locul   confirmarii originii sale divine, de catre preotii egipteni. Semnele maretiei apuse ale acestui oras sunt inca prezente, chiar daca nu sunt atat de evidente, dar le veti descifra plasand in context simbolurile disparute ale antichitatii: istoriile Farului si Bibliotecii, amintirea Cleopatrei, a templelor romane, intelepciunea filozofilor si teologilor care au trudit in acest sanctuar al cunoasterii. Alexandria de astazi este un spectacol al decadentei in nota romantica, cu o faleza impresionanta, lunga de 20 km si o bogatie remarcabila de edificii neoclasice, neobaroce sau Art Nouveau, sufocate de patima unui secol al dezmostenirii. Veti vizita Fortul Qaitbey, construit cu piatra Farului disparut, Palatul si Gradinile Montazah, Columna lui Pompei, Teatrul Roman, Catacombele din Kom as-Suqqafa si Biblioteca cea noua. Cina si cazare la Hotel Hilton Corniche 5* (sau similar 5*). Ziua 3 / 03.03.2020: Alexandria - Cairo Mic dejun. Plecare spre Cairo, metropola, considerata inima lumii arabe din Orientul Mijlociu, unul dintre cele mai mari orase ale Africii cu aproape 20 de milioane de locuitori si totodata sediul Ligii Arabe, recunoscut ca nod comercial important al Orientului Apropiat inca din timpuri stravechi. Odata ajunsi vom fi surprinsi de o dimensiune culturala definitorie pentru Cairo, deoarece vom vedea complexul istoric de biserici crestine copte, dintre care vom vizita Biserica Suspendata, una dintre cele mai vechi lacasuri crestine ale orasului, Biserica Sf. Gheorghe, precum si Bisercia Abu Sergah unde si-a gasit adapost Sf. Familie. Ne vom indrepta in continuare in partea islamica a orasului, reprezentata prin Citadela lui Saladin, Moscheea de Alabastru si Bazarul Khan el Khalili - echivalentul pesterii lui Ali Baba, unde vom avea timp liber pentru cumparaturi. Transfer pentru cazare la Hotel Barcelo Le Merydien Pyramids 5* (sau similar 5*). Seara, croaziera "by night", pe un segment al Nilului, la sud de Insula Gezira, cu cina tip bufet si spectacol de dansuri orientale, prilej de a descoperi orasul cu cladirile sale moderne, impozante, evidentiate de lumini si firme de neon.  Ziua 4 / 04.03.2020: Cairo - Gizah - Sakkara - Memphis - Cairo Mic dejun. Zi dedicata descoperirii piramidelor de la Gizah. Cu o vechime de peste 4.500 de ani, Complexul Funerar Gizah are drept simbol suprem trei structuri colosale, mormintele de forma piramidala ale faraonilor Regatului Vechi: Keops, Kefren si Mykerinos. Alaturi de legendarul Sfinx, piramidele sunt cele mai uimitoare creatii ale unei spiritualitati complexe si enigmatice, cel mai cunoscut reper cultural al omenirii, care i-a fascinat pe eruditi de-a lungul vremii. De altfel, Marea Piramida a lui Keops este singura dintre cele sapte minuni ale lumii antice care a rezistat timpului, pe care vom putea sa o vizitam si in interior (taxa de intrare nu este inclusa). Ne vom deplasa apoi spre Necropola Sakkara, unde vom contempla prima piramida construita vreodata pe Pamant, denumita Piramida in Trepte a faraonului Djoser, din sec. al XXVII-lea i.Hr.. Al treilea complex arheologic din programul zilei va fi Memphis, un muzeu in aer liber, care etaleaza cateva statui de granit si alabastru, de mari dimensiuni, pe locul primei capitale a Egiptului Faraonic. In incheierea zilei vom vizita un atelier de papirusuri, unde sunt expuse reproduceri ale unor lucrari stravechi, cu tematica mitologica si istorica, dar si un laborator de parfumuri traditionale. Cina si cazare la Hotel Barcelo Le Merydien Pyramids 5* (sau similar 5*).  Ziua 5 / 05.03.2020: Cairo Mic dejun. In aceasta dimineata vom vizita Muzeul de Egiptologie, aflat in celebra piata Tahrir, care adaposteste cea mai bogata colectie de arta antica egipteana, unde vom face cunostinta cu istoria milenara a acestor locuri admirand multitudinea de artefacte si capodopere ale diferitelor perioade si dinastii. Printre statui si vasta colectie de obiecte gazduite de salile muzeului, vom vedea comoara din mormantul lui Tutankhamon cu masca sa mortuara confectionata din aur masiv. Turul ghidat va cuprinde mai multe galerii cu sarcofage si colosi din epocile Regatului de Mijloc si Regatului Nou (Amenhotep al III-lea, Ramses al II, dedicata faraonului monoteist Akenaton, dupa care vom avea liber pentru a explora, pe cont propriu, alte galerii importante ale muzeului, precum Sala Mumiilor (care presupune bilet separate). Dupa-amiaza timp liber pentru activitati individuale si cumparaturi. Cina si cazare la Hotel Barcelo Le Merydien Pyramids 5* (sau similar 5*). Ziua 6 / 06.03.2020: Cairo - Aswan Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul companiei Egiptair, MS 465 (09:50 / 11:15) spre Aswan, cel mai sudic oras egiptean situat in cea mai incantatoare parte a Nilului, unde desertul se opreste chiar in malul fluviului, oras care se bucura de o atmosfera relaxanta si de vecinatatea multor atractii diverse, care ii confera un exotism aparte. Vom vizita Barajul, Lacul Nasser si cariera de granit roz, unde a ramas „captiv" timp de 3.500 de ani, Obeliscul Neterminat. In jurul pranzului ne vom imbarca pe vasul de croaziera cu care vom calatori in urmatoarele trei zile pana la Luxor. Dupa-amiaza excursie la Philae - sanctuarul zeitei Isis, construit pe locul in care a fost inmormantat sotul ei, Osiris. Odata cu construirea marelui baraj de la Aswan, templul a fost amenintat cu inundarea, dar interventia UNESCO a dus la salvarea lui. Intoarcere la vas, de la bordul caruia vom putea admira si surprinde in fotografii, combinatia dintre peisajul selenar al desertului si siluetele impozante ale misterioaselor temple faraonice. Cina si cazare la bordul vasului Royal Esadora 5* (sau similar 5*).  Ziua 7 / 07.03.2020: Aswan - Abu Simbel - Kom Ombo Mic dejun. In aceasta dimineata vom pleca foarte devreme la Abu Simbel - templul coplesitor inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, care a fost construit in sec. al XIII-lea i.e.n de catre faraonul Ramses al IIlea, pentru a celebra succesul obtinut in batalia de la Kadesh impotriva poporului hitit. Pentru multa vreme celebrul templu a fost ascuns de nisipul auriu al desertului, pana in anul 1813 cand exploratorul elvetian Jean Louis Burkhart l-a redescoperit. Remarcabile statui din piatra ii reprezinta pe Ramses si pe sotia sa, Nefertari. Templul este unic datorita faptului ca soarele patrunde in camera sacra luminand perfect interiorul doar doua zile pe an, de ziua regelui pe 21 februarie si in ziua incoronarii sale, pe 22 octombrie. Intoarcerea la vas pentru a incepe navigarea pe Nil, intr-o etapa a circuitului nostru care reconstituie fidel programul primelor croaziere brevetate de compania de turism britanica „Thomas Cook & Son", din sec. al XIX-lea. In acea perioada se naviga incet, cu vapoare cu aburi, pret de saptamani, iar zilele de trandaveala pe punte alternau cu excursii la vestigiile antice de pe malurile fluviului. Astazi, singurele diferente sunt standardele de comfort ale camerelor unui hotel modern de 5* si viteza de deplasare. S-a pastrat pana si obiceiul englezesc al lui „five o'clock", ceai servit zilnic, pe puntea superioara, la barul de langa piscina. Pe traseul pana la Luxor vom vizita doua temple din perioada dinastiei ptolemeilor. Primul, denumit astazi Kom Ombo a reprezentat in antichitate un centru religios inchinat binomului Sobek - Haroeris, un zeu crocodil si altul soim, care simbolizau dimensiunile complementare, telurica si celesta, contopite in unitatea sacra a Lumii. Al doilea templu, Edfu, este cel mai bine conservat templu antic din Egipt fiind dedicat zeului Horus, cel care l-a redat vesniciei pe tatal sau Osiris si care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice il vom vizita a doua zi. Dejun, cina si cazare pe vas.  Ziua 8 / 08.03.2020: Kom Ombo - Edfu - Luxor Mic dejun. Vom vizita al doilea templu din perioada dinastiei ptolemeilor, Edfu, cel mai bine conservat templu antic din Egipt fiind dedicat zeului Horus, cel care l-a redat vesniciei pe tatal sau Osiris si care simboliza triumful perpetuu al dinastiei faraonice. Vasul va naviga pana in zona orasului Luxor, cea mai mare concentrare de monumente si vestigii antice, care evoca in mod exemplar complexitatea credintelor si simbolurilor religioase ale vechilor egipteni.  Templele monumentale Luxor si Karnak erau renumite in toata lumea antica si atrageau vizitatori inca din perioadele greaca si romana. Dejun, cina si cazare pe vas. Ziua 9 / 09.03.2020: Luxor - Karnak - Hurghada Mic dejun. Debarcare de pe vasul de croaziera, dupa care vom vizita Valea Regilor, necropola dintre munti, unde vom vedea morminte elaborate, sapate in piatra si decorate cu scene din mituri care descriu drumul faraonului spre nemurire. Trei astfel de morminte pe care le vom putea vizita, au fresce perfect conservate, iar cel mai faimos si singurul descoperit intact, este cel al lui Tutankhamon (intrare optionala). Pe acelasi mal vestic al Nilului (malul celor adormiti), vom mai admira alte situri importante, precum Templul Funerar al Reginei Hatshepsut, Valea Reginelor si Colosii lui Memnon. In continuare ne vom indrepta spre Templul Karnak care reprezinta cea mai grandioasa lucrare in piatra inchinata zeilor, lasata mostenire de vreo civilizatie a lumii. Vom vizita Karnak-ul care reprezinta sinteza practicilor religioase a doua milenii, o culme a transfigurarii artistice a miturilor ancestrale egiptene. Complexul intins pe o suprafata de 40 ha, a fost domeniul inchis al sacerdotilor care indeplineau ritualurile de venerare a Triadei Tebane. Aici era casa lui Amon Ra, zeitatea suprema a Egiptului de Sus, devenit in timp zeu universal in bazinul Mediteranei Orientale. Cei mai puternici faraoni au contribuit la desavarsirea monumentelor, intre care se remarca Hipostilul - marea sala cu 134 de coloane gigantice, acoperite cu basoreliefuri ce redau suma tuturor elementelor care compun Universul guvernat de zeul solar Amon Ra. Dupa aceasta ultima lectie de egiptologie, itinerariul zilei ne va purta spre Desertul de Est pana la tarmul Marii Rosii, in statiunea Hurghada, unde vom avea parte de o dupa-amiaza de relaxare in atmosfera specifica unui complex hotelier destinat sejururilor All Inclusive. Cazare in regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).  Ziua 10 / 10.03.2020: Hurghada Mic dejun. Aceasta zi va fi o zi de vacanta la mare, cu toate mijloacele de agrement obisnuite pe un litoral. Marea Rosie este vestita pentru recifurile de corali, specifice climatului subtropical, unde traiesc pesti cu forme si culori diverse. O apa placuta, cu o temperatura constanta de 25 de grade, cu o claritate deosebita, in diferite nuante de turcoaz, ne invita la partide de inot si snorkeling. Pentru a observa cei mai multi pesti in mediul lor natural, se pot face iesiri in larg pentru scuba diving sau croaziere in zona recifurilor, la bordul vaselor cu hublouri subacvatice, care faciliteaza contactul cu fauna marina. De asemenea, se vor organiza actiuni optionale, de tipul „jeep safari", pentru a descoperi particularitatile reliefului si ale vietii beduinilor din desert. Cazare in regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*).  Ziua 11 / 11.03.2020: Hurghada Mic dejun. Timp liber pentru plaja si alte activitati individuale. Pana la ora transferului la aeroportul din Hurghada pentru zborul de intoarcere in tara, vom beneficia de cazare in regim All Inclusive la Hotel Hilton Resort 5* (sau similar 5*). Ziua 12 / 12.03.2020: Hurghada - Istanbul - Bucuresti Transfer la aeroport pentru plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 703 (03:50 / 08:00), de unde se va zbura spre Bucuresti cu zbor TK 1045 (19:25 / 19:50).  TARIF: 1680 EURO / loc in camera dubla; Supliment single: 580 EURO (tarif valabil pt. un grup minim de 16 turisti) 

Tariful include:

- transport international cu avionul pe rutele: Bucuresti – Istanbul – Alexandria si Hurghada – Istanbul – Bucuresti - transport intern cu avionul pe ruta: Cairo – Aswan - transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer conditionat, adaptat la nr. de turisti - 2 nopti de cazare la Alexandria in hotel de 5* - 3 nopti de cazare la Cairo in hotel de 5* - 3 nopti de cazare pe vasul de croaziera de 5* - 3 nopti de cazare la Hurghada in hotel de 5* - mesele mentionate in program: mic dejunuri, 1 cina in Alexandria, 2 cine in Cairo, 3 zile cu pensiune completa pe vas si 3 zile in regim de All Inclusive la Hurghada - croaziera “by night” in Cairo cu cina tip bufet si spectacol de dansuri orientale - transferurile si tururile mentionate in program - vizitarea Alexandriei cu ghid local - vizitarea Muzeul de Egiptologie, Citadelei lui Saladin si Bazarului Khan el Khalili - vizite cu ghid local pe Platoul Gizah, Marile Piramide, Necropola Sakkara si complexul arheologic Memphis - croaziera pe Nil cu vas de croaziera de 5* cu urmatoarele vizite incluse: ▪ vizitarea Barajului de la Aswan, Obeliscului Neterminat si Templului Philae ▪ excursie la Abu Simbel ▪ vizitarea templelor Kom Ombo si Edfu ▪ vizitarea templelor monumentale Luxor si Karnak ▪ excursie in Valea Regilor ▪ intrare in Templul Funerar al Reginei Hatshepsut ▪ excursie in Valea Reginelor si oprire la Colosii lui Memnon - biletele de intrare la obiectivele turistice – conform program - ghizi locali - conducator roman de grup - asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism
Tariful nu include:

- taxele de aeroport, combustibil, securitate si serviciu pentru zborurile internationale si pentru cel local: aprox. 280 euro/pers., si pentru zborul intern: 80 euro/pers. care se platesc odata cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion) - taxa viza Egipt: aprox. 30 usd/pers., care se plateste individual la sosire - taxele de oras (unde se percep) se achita individual la receptia hotelurilor - alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi in cadrul meselor (cu exceptia hotelului din Hurghada, unde regimul de masa este All Inclusive) etc. - bacsisuri: 30 euro/pers. pentru ghizi, soferi, mai putin pt. bagajisti (se vor achita conducatorului de grup cel tarziu la sosire); bacsisurile nu se refera si la excursiile optionale - excursiile optionale care se pot realiza cu un numar minim de participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; in functie de timpul disponibil, la fata locului, se mai pot organiza si alte excursii optionale propuse de partenerul local


Data postarii ofertei: 21 Octombrie 2019

Va recomandam sa solicitati agentului Eurotrip: - inchirierea unei masini la destinatie, pentru flexibilitate si timpi buni de transport, vizitarea imprejurimilor orasului - transfer privat aeroport - hotel - aeroport pentru localizarea cat mai usoara a hotelului, timpi de asteptare redusi si confort Bonus Eurotrip: - dupa efectuarea inscrierii, agentia Eurotrip va pune la dispozitie asistenta turistica gratuita: harti, informatii despre obiective turistice, informatii utile si sfaturi de calatorie. Date necesare inscrierii: - numele si prenumele ca in actul de identitate - data nasterii - rezervarea se poate face online (WhatsApp: 0740 917 630 sau Facebook messenger: Agentia Eurotrip), prin e-mail (trip@vacanta-eurotrip.ro) sau telefonic la 0740 917 630 Plata pachetului turistic: - in urma rezervarii ferme Eurotrip va trimite factura fiscala pe care o puteti achita in euro sau in lei. Valoarea in lei se calculeaza la cursul BNR +1.5% comision de risc valutar. Plata facturii se poate face: - la orice sucursala Raiffeisen, depunere numerar la ghiseul bancii ; - la orice bancomat Raiffeisen cu card Raiffeisen, alegeti Plata Facturi - EUROTRIP; - prin transfer bancar; - plata online cu cardul pe site-ul Eurotrip https://www.vacanta-eurotrip.ro/plata.php , comison +1.5% fata de valoarea facturii in lei ; - la sediul agentiei cu numerar sau card bancar. Nota: Oferta este valabila in limita locurilor disponibile. In cazul in care doriti o alta perioada, un numar mai mare sau mai mic de nopti sau un alt hotel va rugam sa ne contactati pentru a cauta solutia perfecta pentru concediul dumneavoastra!